SVSU Recea, din nou campioană națională! Trofeul rămâne în Maramureș

Trofeul rămâne în Maramureș! Pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Recea și-au reconfirmat statutul de campioni naționali la Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență.

Competiția, desfășurată în municipiul Buzău, a reunit cele mai bune echipe de pompieri voluntari și privați din întreaga țară. După titlul național obținut în 2025 și rezultatele excelente înregistrate la Competiția Internațională a Pompierilor CTIF 2026, echipa din Recea a dominat din nou întrecerea.

Pompierii voluntari din Maramureș au ocupat locul I la toate probele de concurs, reușind să își apere titlul de campioni naționali și să aducă, încă o dată, trofeul în județ.

Reprezentanții ISU Maramureș au transmis felicitări membrilor și susținătorilor SVSU Recea pentru profesionalismul, disciplina și dedicarea de care dau dovadă, subliniind că aceste rezultate reprezintă atât o recunoaștere a nivelului lor de pregătire, cât și o garanție a siguranței comunității pe care o deservesc.

Felicitări, campionilor!

Sursa: ISU Maramureș

Jenea Ignat
Jenea Ignat
Articole: 665

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *