Credincioșii din Baia Mare vor avea parte, în luna iunie, de un moment spiritual deosebit, odată cu sosirea relicvelor Sfântului Anton de Padova în municipiu, în cadrul unui amplu pelerinaj organizat de Provincia Franciscană „Sfântul Iosif” din România.

Evenimentul este organizat în contextul Centenarului Franciscan, care marchează împlinirea a 800 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Francisc de Assisi. Pelerinajul se desfășoară cu binecuvântarea episcopului de Iași, PS Iosif Păuleț, și include mai multe comunități catolice din România.
Potrivit programului oficial transmis de organizatori, relicva Sfântului Anton de Padova va ajunge la Baia Mare în perioada 15–16 iunie, după ce va trece prin mai multe comunități din Dieceza de Iași, printre care Hălăucești, Buruienești, Bacău, Roman și Iași.
Organizatorii transmit că acest pelerinaj reprezintă o invitație la rugăciune, reflecție și reînnoire spirituală, fiind însoțit de celebrări liturgice și momente speciale dedicate credincioșilor.
Tot în cadrul jubileului, începând din luna iulie, va avea loc și un pelerinaj cu relicva Sfântului Francisc de Assisi, care va străbate numeroase comunități franciscane din România în perioada august–octombrie.
Prin bunăvoința Papei Leon al XIV-lea, credincioșii care participă la aceste momente spirituale pot obține indulgența plenară, respectând condițiile obișnuite ale Bisericii: spovadă, împărtășanie și rugăciune după intenția Sfântului Părinte.
Mesajul transmis de organizatori în cadrul acestui an jubiliar este inspirat de îndemnul Sfântului Francisc de Assisi: „Cât timp mai avem, să facem binele”.
Sursa: Fr. Francisc-Lucian Ghervase, secretar provincial | ercis.ro
