Programul EEA Civil Society Fund în România lansează 7 apeluri de proiecte în valoare de peste 34,4 milioane de euro

Organizațiile neguvernamentale din România pot solicita finanțare prin cele șapte apeluri de proiecte lansate în cadrul Programului EEA Civil Society Fund în România, cu un buget total de 34.496.682 de euro. Fondurile sunt acordate prin Granturile SEE și Norvegiene 2021-2028 și urmăresc consolidarea societății civile, promovarea democrației, a statului de drept și a drepturilor omului.

Noile apeluri au fost deschise începând cu 8 iulie 2026, iar proiectele pot fi depuse exclusiv online până la 8 octombrie 2026.

Șapte apeluri de finanțare pentru organizațiile societății civile

Programul acoperă o gamă largă de domenii de interes public:

  • Apelul 1 – Consolidarea democrației și a statului de drept prin inițiative ale societății civile;
  • Apelul 2 – Consolidarea participării civice în comunitățile insuficient deservite;
  • Apelul 3 – Proiecte comunitare pentru drepturile omului și justiție socială;
  • Apelul 4 – Promovarea diversității, a egalității și combaterea violenței bazate pe gen;
  • Apelul 5 – Incluziunea și creșterea capacității romilor prin dezvoltarea comunităților interetnice;
  • Apelul 6 – Protejarea drepturilor omului prin acțiuni climatice și de mediu;
  • Apelul 7 – Dezvoltare organizațională pentru organizațiile societății civile cu experiență și federații.

Priorități de finanțare

Programul acordă o atenție deosebită unor provocări importante cu care se confruntă România, printre care:

  • efectele generate de războiul din Ucraina;
  • incluziunea și sprijinirea comunităților de romi, inclusiv a organizațiilor conduse de romi și a femeilor și fetelor rome;
  • prevenirea și combaterea violenței bazate pe gen;
  • promovarea drepturilor omului și a participării civice.

Cine poate solicita finanțare

Pot depune proiecte organizațiile neguvernamentale și non-profit înființate legal în România, care funcționează în conformitate cu legislația națională.

Proiectele pot fi implementate și în parteneriat cu alte entități eligibile, inclusiv organizații din Islanda, Liechtenstein și Norvegia, parteneriatele internaționale fiind încurajate.

Valoarea finanțărilor

Sprijinul financiar se acordă sub formă de granturi nerambursabile, în urma unui proces competitiv de selecție.

Valoarea finanțărilor disponibile este cuprinsă între: 15.000 euro și 350.000 euro, în funcție de tipul apelului și de dimensiunea proiectului.

Calendarul apelului

  • Deschiderea sesiunii: 8 iulie 2026;
  • Termen limită pentru depunerea proiectelor: 8 octombrie 2026;
  • Depunerea cererilor: exclusiv prin platforma online dedicată.

Detalii suplimentare despre fiecare apel, precum și despre program sunt disponibile pe pagina web www.eeacivilsocietyfund.ro.

Programul EEA Civil Society Fund în România beneficiază de o alocare totală de 53.811.718 euro și este implementat de un consorțiu format din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi și Civil Society Norway (Frivillighet Norge), în calitate de Operator de Fond desemnat de Statele Donatoare.

Sursa: Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC)

Jenea Ignat
Jenea Ignat
Articole: 665

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *