Maramureșul intră sub Cod Galben de caniculă. ANM anunță temperaturi de până la 35°C și nopți tropicale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o Informare Meteorologică și o Avertizare Cod Galben de caniculă, valabile și pentru județul Maramureș. Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista în următoarele zile, iar disconfortul termic va fi în creștere.

Informare meteorologică

Perioada de valabilitate: 31 iulie, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00

Potrivit ANM, în Maramureș, alături de Banat, Crișana, sudul și vestul Olteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei, valul de căldură va continua și se va intensifica în weekend.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 38°C, iar local nopțile vor deveni tropicale, cu minime situate între 20 și 24°C. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în multe zone.

Meteorologii avertizează că valul de căldură se va intensifica și în prima parte a săptămânii viitoare, în perioada 4 – 9 august.

Cod Galben pentru Maramureș

Valabilitate: 31 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 10:00

Județul Maramureș se află sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și caniculă.

În cursul zilei de vineri sunt prognozate:

  • temperaturi maxime de 33–35°C;
  • disconfort termic ridicat;
  • pe arii restrânse, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități;
  • izolat, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 20–22°C.

ANM recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în intervalul orelor de vârf, să consume suficiente lichide, să poarte haine lejere, deschise la culoare și să acorde o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

InfoROUA va reveni cu actualizări dacă avertizările meteorologice vor fi extinse sau modificate.

Jenea Ignat
Jenea Ignat
Articole: 665

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *