Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a inaugurat Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ROUA din Poienile de sub Munte, un obiectiv realizat în cadrul proiectului „Unitate pentru dizabilitate la Centrul de Zi Poienile de Sub Munte”, finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noul centru reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente în infrastructura socială din județ și oferă servicii specializate pentru 30 de persoane adulte cu dizabilități din Poienile de sub Munte și din localitățile învecinate. Valoarea investiției depășește 4,2 milioane de lei, iar peste 99% din finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Beneficiarii vor avea acces la servicii de recuperare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, activități de socializare și integrare în comunitate, într-un spațiu modern, accesibil și adaptat nevoilor lor. Totodată, prin investițiile suplimentare realizate pe parcursul implementării proiectului, clădirea beneficiază de performanțe energetice ridicate, asigurând condiții optime pentru desfășurarea activităților și un consum redus de energie.
Evenimentul de inaugurare a avut loc în prezența conducerii DGASPC Maramureș și a reprezentanților administrației publice locale și județene, marcând finalizarea unui proiect care răspunde unei nevoi importante a comunității și contribuie la dezvoltarea serviciilor sociale dedicate persoanelor adulte cu dizabilități.
Directorul general al DGASPC Maramureș, Silviu Nicolae Ungur, a subliniat că noul Centru de Zi ROUA reprezintă o investiție în oameni și în dezvoltarea unor servicii sociale moderne, adaptate nevoilor reale ale persoanelor adulte cu dizabilități. Potrivit acestuia, centrul își propune să ofere nu doar servicii de recuperare și sprijin specializat, ci și un mediu care să încurajeze autonomia beneficiarilor și integrarea lor în comunitate. De asemenea, acesta a evidențiat că investiția constituie un sprijin important pentru familiile persoanelor cu dizabilități și demonstrează modul în care fondurile europene pot fi valorificate pentru a genera schimbări durabile în domeniul serviciilor sociale.
Prin această investiție, Maramureșul își extinde rețeaua de servicii sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, oferind un spațiu modern, eficient energetic și adaptat cerințelor actuale de recuperare, incluziune și dezvoltare a autonomiei personale.
Sursa: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș
