Banca Centrală Europeană (BCE) a prezentat cele 10 propuneri finaliste pentru designul viitoarelor bancnote euro și invită cetățenii să își exprime preferințele printr-un sondaj online. Românii pot participa, iar chestionarul este disponibil și în limba română.

Procesul de redesign al bancnotelor euro a intrat într-o nouă etapă. După un concurs european de design, au fost selectate 10 propuneri, câte cinci pentru fiecare dintre cele două teme stabilite pentru viitoarea serie: „Cultura europeană” și „Râuri și păsări”.
Cum ar putea arăta viitorii euro?
Tema „Cultura europeană” pune accent pe spațiile culturale comune și pe personalități europene care au contribuit la patrimoniul cultural al continentului.
Cea de-a doua temă, „Râuri și păsări”, este dedicată diversității naturale a Europei și relației dintre păsări, ecosisteme și peisajele europene.
Cele 10 variante au fost selectate de un juriu independent format din 21 de experți, reprezentând țările din zona euro, cu specializări precum design grafic, comunicare, neuroștiință și istorie. În total, concursul a pornit de la 1.241 de candidaturi depuse de designeri din toate țările UE.
Oricine poate vota
BCE invită publicul să își exprime preferințele într-un sondaj online disponibil în toate cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Participarea este deschisă tuturor, indiferent de vârstă, naționalitate sau țara de reședință. Sondajul este anonim, iar BCE precizează că nu colectează date personale care să permită identificarea directă a participanților.
Sondajul poate fi completat până la 21 septembrie 2026, ora 23:59 CET.
👉 Spune-ți părerea despre viitoarele bancnote euro

Când vom avea noile bancnote?
Participarea publicului este doar una dintre componentele procesului de selecție. BCE va lua în calcul rezultatele sondajului, recomandările juriului și evaluările tehnice înainte de a alege designul final.
Decizia privind designul viitoarelor bancnote este așteptată spre sfârșitul anului 2026. După alegerea designului, acesta va intra într-o etapă de dezvoltare și testare, astfel că noile bancnote nu vor ajunge imediat în circulație. Bancnotele actuale vor continua să își păstreze valoarea și să circule alături de noua serie.
Noua generație va urmări nu doar un aspect vizual diferit, ci și caracteristici de securitate îmbunătățite, accesibilitate mai bună și un impact mai redus asupra mediului.
Surse: Banca Centrală Europeană – Future banknotes | Sondajul BCE privind viitoarele bancnote euro
