18 – 24 mai Săptămâna Siguranței Rutiere: polițiștii vor desfășura zilnic acțiuni în Maramureș

Începând de luni 18 mai și până duminică 24 mai, în județul Maramureș se desfășoară activități dedicate Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, polițiștii rutieri urmând să acționeze zilnic pentru prevenirea accidentelor și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, oamenii legii vor fi prezenți în special în zonele cu risc rutier ridicat, în apropierea unităților de învățământ, pe principalele artere de circulație și în localitățile unde valorile de trafic sunt ridicate.

Acțiunile se vor desfășura pe întreg teritoriul județului și vor viza respectarea normelor rutiere de către toți participanții la trafic – șoferi, pietoni, bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice.

Scopul principal al activităților este prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum viteza excesivă, neacordarea priorității, utilizarea telefonului mobil la volan sau conducerea sub influența alcoolului ori a altor substanțe.

Reprezentanții IPJ Maramureș reamintesc că siguranța rutieră este responsabilitatea tuturor participanților la trafic și fac apel la respectarea regulilor de circulație și la adoptarea unui comportament preventiv și responsabil în trafic.

„Siguranța rutieră este responsabilitatea tuturor participanților la trafic, iar respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Sursa: IPJ Maramureș

Jenea Ignat
Jenea Ignat
Articole: 665

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *