Ministerul Afacerilor Interne își consolidează capacitatea operațională și de protecție civilă printr-o serie de achiziții importante realizate în cadrul Programului SAFE – „Security Action for Europe”.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au fost semnate cinci contracte de furnizare finanțate prin Programul SAFE, care vizează modernizarea mijloacelor tehnice utilizate în misiunile coordonate de Departamentul pentru Situații de Urgență și operate de structurile subordonate IGSU.
Printre echipamentele și capabilitățile ce urmează să fie achiziționate se numără:
- 110 autospeciale pentru transport personal și victime multiple;
- 5 unități mobile de terapie intensivă pentru transportul pacienților înalt contagioși;
- un tren de intervenție;
- două șalupe SAR pentru operațiuni de căutare și salvare;
- două complete mobile pentru gestionarea situațiilor cu fatalități multiple.
Reprezentanții MAI precizează că noile echipamente vor contribui la dezvoltarea resurselor utilizate în misiunile de salvare a vieții și protejare a bunurilor comunităților, atât la nivel național, cât și în cadrul mecanismelor europene de cooperare.
Noile capabilități vor putea fi utilizate în gestionarea unor situații complexe precum:
- cutremure majore;
- accidente feroviare;
- inundații;
- incendii de vegetație;
- accidente colective;
- situații CBRN;
- evacuări medicale multiple;
- operațiuni de salvare pe apă.
Potrivit autorităților, investiția reprezintă un nou pas în procesul de modernizare a sistemului național de protecție civilă și în creșterea capacității de reacție în fața situațiilor de urgență.
Sursa: IGSU
