În comuna Bistra sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea unei noi remize și a unui centru destinat intervențiilor în situații de urgență, investiția fiind finanțată prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Ucraina 2021–2027.

Proiectul, intitulat „Împreună 2.0: De la răspuns la reziliență în zonele de frontieră RO-UA”, are o valoare totală de peste 1,4 milioane de euro și este implementat în parteneriat de Comuna Bistra, Comuna Repedea și Consiliul Local Velykyi Bychkiv din Ucraina.
Noua infrastructură aflată în construcție va contribui la îmbunătățirea capacității de intervenție în cazul unor situații de urgență precum incendii, inundații, fenomene meteorologice extreme sau alte evenimente care pot afecta comunitățile din apropierea frontierei româno-ucrainene.
Potrivit informațiilor publice ale proiectului, obiectivul principal îl reprezintă consolidarea managementului riscurilor și creșterea rezilienței comunităților din zona de frontieră, în contextul provocărilor generate de schimbările climatice și de situațiile de urgență tot mai frecvente.
Imaginile surprinse în aceste zile la Bistra arată lucrările aflate în desfășurare pentru realizarea noii remize și a infrastructurii necesare echipelor locale de intervenție.
Proiectul are o perioadă de implementare de 24 de luni și beneficiază de finanțare europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027.
Valoarea totală a proiectului este de 1.445.509,72 euro, dintre care contribuția Uniunii Europene depășește 1,3 milioane de euro.
