Castelul Géza Teleki din localitatea Pribilești, unul dintre obiectivele de patrimoniu importante ale Maramureșului, va beneficia de un amplu proiect de reabilitare și valorificare în circuitul turistic, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Proiectul „Reabilitarea și valorificarea în circuitul turistic a Castelului Géza Teleki din localitatea Pribilești” urmărește restaurarea și readucerea în atenția publicului a unui monument cu valoare istorică și culturală pentru județul Maramureș.
Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș transmit că investiția reprezintă nu doar o intervenție asupra unei clădiri istorice, ci și un angajament pentru conservarea patrimoniului și transmiterea acestuia către generațiile viitoare.
📍 Beneficiarul proiectului este U.A.T. Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș.
📊 Detalii proiect:
- Cod SMIS: 302216;
- Perioada de implementare: 01.07.2022 – 31.08.2028;
- Valoarea totală a proiectului: 61.176.279,93 lei (inclusiv TVA);
- Finanțare FEDR: 28.541.850,49 lei;
- Contribuție națională: 4.365.224,20 lei.
Proiectul este finanțat de ADR Nord-Vest prin Regio Nord-Vest din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene, iar Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 este Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Prin această investiție, Castelul Géza Teleki are șansa de a deveni un nou punct de atracție culturală și turistică pentru Maramureș și pentru întreaga regiune.
Sursa: Consiliul Județean Maramureș
