Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat un nou Îndrumar metodologic destinat fermierilor și procesatorilor din industria alimentară care beneficiază de finanțare prin Schema de energie pentru autoconsum. Documentul oferă informații privind derularea procedurilor de achiziție pentru echipamente, lucrări și servicii aferente investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile.
Potrivit AFIR, îndrumarul stabilește cadrul procedural și regulile minimale privind atribuirea contractelor de furnizare de produse, prestare de servicii și execuție de lucrări finanțate prin Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor în producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din sectorul agricol și al industriei alimentare.
Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, a declarat că documentul a fost realizat pentru a sprijini beneficiarii în aplicarea corectă a procedurilor de achiziție, indiferent dacă este utilizată achiziția directă prin baza de prețuri de referință AFIR sau procedura competitivă prin selecție de oferte.
Documentul precizează că:
- achizițiile directe pot fi utilizate pentru servicii de până la 15.000 lei fără TVA și pentru produse sau lucrări de până la 75.000 lei fără TVA;
- pentru valori mai mari se aplică procedura competitivă;
- beneficiarii trebuie să respecte toate normele și formalitățile legale incidente proiectelor finanțate. (Afir)
AFIR amintește că fondurile pentru Schema de energie sunt asigurate prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul schemei este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin AFIR. Schema finanțează investiții în producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum în sectorul agricol și industria alimentară. (Afir)
Îndrumarul metodologic și documentele aferente Schemei de energie pot fi consultate pe portalul oficial AFIR.
Sursa: AFIR – Îndrumar achiziții beneficiari privați ai Schemei de energie

